MANIFEST PENTRU BLOGGING

 

Ce scriu - îi treaba mea ce scriu !  Glumesc !  Nu am un standard impus ca pe blogul meu să scriu de ex. flori, fete și băieți și doar despre aceste subiecte să mă țin tot timpul. Nu este nici chiar ghiveci, pentru că am totuși un fel de seriale pe care când mă "lovește" furia scrisului, tot câte un episod scriu despre câte ceva. Deci blogurile mele sunt un fel de zacuscă, dacă vă place zacusca îi bine, dacă nu: flori, fete și băieți 😀😀

Cum scriu - cum vreau eu !  😅😋  Scriu inspirat de oameni, de probleme, de actual. Mai scriu cu capul,  sufletul, din tot sufletul☺️ Scriu cu tastatura telefonului în proporție de 80 la sută. La calculator foarte greu ajung și pe-deasupra se și blochează. Mai scriu și fragmente cum îmi vin mie în cap, iar ca să nu le uit le scriu pe un bloc notes pe care îl am tot timpul la mine, dar mai scriu și pe blocnotesul telefonului.. Chiar și dimineața mi se întâmplă să mă trezesc cu câte un subiect și tare mă chinuie gândul că este musai să-l notez și să-i dau curs. În special la serialul cu dilemele mele.. Subiectele eu mi le aleg, iar la acest capitol stau bine în sensul că ideile îmi vin cu nemiluita, însă timpul mă trage în jos. Sunt și subiecte sau provocari la care sunt invitat să scriu și o fac cu mult entuziasm..☺️

Unde scriu articole - WoooW,  ce-mi place întrebarea asta ! Da, unde nu scriu..? Scriu în autobuz, în stația de autobuz - pe roata de rezervă, nu ! 😀  Scriu în parcul Cetății din Alba-Iulia. Am acolo locul meu favorit cu niște bănci în formă de șezlonguri și tare-mi place locul ăla să stau să scriu - de 1 Decembrie, nu ! Mai scriu de pe spate din pat. Am scris din vie pe cântat de păsărici și ma prins și o ploaie zdravănă în timp ce scriam - riscul meseriei, ce să-i faci ? 😅 Am scris și de la un prieten de la el din apartament că el se uita la meci iar eu nu-s cu de-astea.  Am vrut să scriu din tren, dar  la cât se mișcă-n reluare trenurile noastre, toate, dar sincer, căile noastre române, ce - fe - re-ul nostru drag: ar trebui să le reproșăm multele plombe pierdute de la dantură din cauza vibrațiilor de la infrastructura defectuoasă - oricum nu ne bagă nimeni în seamă, așa că mai bine nu mai scriem (în tren).  Am scris și în timp ce așteptam să se răcească mâncarea - și răcită sa făcut și așa am mâncat-o☺️ Pe tapițeria din trenuri, autocare și tot ce se termină cu "buze", nu scriu, ba chiar fac revoluție dacă prind pe cineva că și-a uitat bunul simț acasă.. 

De ce scriu articole - pentru că așa îmi place mie să scriu 😀  Scriu pentru că mă împlinește scrisul mai mult decât vorbăria - și așa vocea nu mă prea ajută.. Scriu pentru că simt nevoia asta să scriu tot timpul câte ceva. Eu reproșez că de ce n-am început blogging-ul mult mai de-vreme - asta nu înseamnă că înainte să am blog, nu scriam..?  Scrisul pe mine mă calmează, mă relaxează. Dacă cumva mi se întâmplă să am o stare nervoasă, după 10 minute de scris, sunt alt om.. Am o pasiune de mic să scriu tot timpul ceva: fie pe hârtie, pe o bucată de lemn, pe-o piatră - pe pomi verzi din pădure, nu, dimpotrivă, mă exasperează cei care își bat joc de pomi, crezând că arborii sunt oameni și au nevoie de inimi și tatuaje. Apropo: niciodată nu mă voi scrie pe mine. Doar viața poate s-o facă prin "gravurile" încercărilor din această lume, dar nu eu. !  Poveștile se poartă în suflet, nu pe piele. Nu, nu vă luați după mine.! Este strict părerea mea despre scrisul de pe piele.. (tatuajele)   

         sursa foto: google 




Povestea din spatele blogului - după cum bine știți, am două bloguri, active. Eu le consider ca pe doi plămâni care împreună fac să respire "oxigenul" meu prin ceea ce scriu și transmit, pe blogosferă. Cele două pagini se doresc a fi verzi, cel puțin așa crede șeful lor, adică verzătura de după tastatură, Rof Ștefan.. Îmi doresc ca mesajul transmis de către mine prin intermediul blogurilor, să fie: pacifist, empatic, verde - Muuult Verde și tot ce este frumos și sănătos.. Să facem o lume mai bună și mai curată, să eliminăm consumerismul pe cât se poate și risipa, și să învățăm să reciclăm într-un mod civilizat, ecologist.. Cât despre fumători, pe cât posibil să-și aducă la pachet și bunele maniere când s-apucă de fumat în public - în traducere: nu sunt slănină ca să fiu afumat de un el/ea care nu știe să facă niște pași din mijlocul națiunii - și doi - grijă mare cum vă debarasați de mucul ăla aprins. Dacă te văd cu nesimțirea la tine că ai catapultat chiștocul cu degetul lu' Stalin, și cel mare direct  pe dale sau în rondoul cu flori, s-ar putea să nu mai cred în tine.. Nu vă cer să vă lăsați de duhnit, deși tare mult inima mea s-ar bucura când aud de fumători care s-au lăsat de fumat, dar măcar un minimum de efort și respect pentru ceilalți care nu fumează, ca fumător, puteți avea, și am putea trăi în armonie și pe direcția asta.. 

Discursul TED - mulți dintre cei care citiți /ascultați acest discurs, v-ați născut în epoca aceea în care se plantau copaci, se reciclau sticlele direct de unde le cumpărai și fiecare școală avea maculatorul unde se duceau caietele, cărțile și hârtia pentru a fi reciclată - ba primeai și niște mărunțiș pe deșeurile reciclate. În școală erai învățat cum se plantează un pom.  Mai mult, școala avea pepiniera ei proprie în care elevii erau "poftiți" să învețe pe pielea lor cum se întreține și cum se îngrijește un copac. Practic, curtea școlii arăta ca o mini pădure. Acum trec de multe ori pe lângă școală, și vă rog să mă credeți, mie îmi este rușine că am făcut școala acolo, și nu este singura.. Mai toate clădirile școlilor ies în evidență, (nu tocmai plăcută) datorită faptului că colțul ăla de grădină nu a mai fost întreținut și sa dus cu toată vegetația de-acolo. Măcar dacă ar fi școala ca și aspect estetic astfel încât să atragă priviri - de fapt atrage priviri, în sensul opus.. 

Acum 30 și de ani pădurile aveau o însemnătate deosebită și exploatarea se făcea cu capul nu cu drujba, iar ursuleț statea acolo în Carpații lui, nu la tomberoanele din oraș cum se întâmplă acum, sau amenințător în fața automobilului tău pentru că i-am stricat habitatul. Acum pădurile se exploatează într-un mod barbar, la zero. Pădurea nu mai este prețuită pentru ceea ce este, ci este privită ca pe o vacă de muls. Nici măcar valoare sentimentală nu mai are - că vorba aia - am moștenit-o și noi de la alții, că nu noi am adus pădurea cu noi, și nu noi am plantat arborii ăia, și era de datoria noastră să ducem această valoare verde mai departe următoarelor generații, că și ei vor să respire un aer curat, și copiii noștri vor să se plimbe prin pădure, nu să vadă pădurea și animalele salbatice doar pe discovery, nu ? 

Nu, nu sunt un obsedat și fanatic, și nu duc la extrem problema ecologiei și al reciclării, deși având în vedere la cât de agravată este situația din teren, poate ar trebui să avem un fel de Robocop verde printre noi, care să vegheze asupra mediului înconjurător și să oprească jaful și nebuniile care se fac asupra naturii.. 

Dacă credem că doar ecologiștii trebuie să facă treaba asta, atunci nu suntem pe drumul care trebuie. Dacă suedezii cred că doar Greta Thumberg trebuie să recicleze și să vorbească și să se implice pentru schimbări climatice, atunci omenirea se află în picaj..  Unii îmi spun că numai verde am în cap, păi poate și sângele meu o fi verde, mai ști ?  Nu m-am mai accidentat de mult să văd dacă cumva nu mi sa mai schimbat și culoarea sângelui..😅

Sursa foto: pinterest





Ce putem face, și cum putem fi mai buni?   N-ar fi rău să mai mergeți pe bicicletă, cu mijloacele de transport în comun sau chiar cu taxiul, decât cu automobilul personal..  Mergând cu bicicleta ai ocazia să faci și un pic de mișcare și ești de trei ori câștigat. Odată salvezi planeta de noxe, apoi faci mișcare și ai mai mulți bani în buzunar.. Este greu să pui deșeurile selectiv acolo unde trebuie ?  Vedeți cât de urât arată mizeriile risipite peste tot pe unde le întâlnim..?  Fapul că se reciclează corect, ele se salvează și se reintroduc în ciclul normal. Uleiurile uzate nu se aruncă la chiuvetă pentru că se poluează cantități mari de apă iar procesul de separare al uleiului de apă este unul îngreunat și necesită alte costuri și consum de energie.. 

Putem face lucruri mici dar cu efecte mari și importante pentru ecosistem.. Dacă credem că acest miraj al comportamentului nostru va merge la nesfârșit, ne înșelăm singuri. Deja asistăm la schimbări și dezastre naturale ieșite din comun și nu știm ce surprize ne mai pregătește natura, dar cu siguranță nu va fi de bine.. Haideți să fim optimiști și să acționăm în consecință și să salvăm ce se mai poate salva.. 

Împreună cu mine - SALVAȚI PLANETA !!! 

 


Comentarii

  1. Mi-a plăcut articolul tău. Bravo! Să încercăm să salvăm și să iubim planeta. Măcar cei de pe blogosferă și tot e înainte.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult, Emilia !
      Da, așa este, până mai există dorința de mai bine și frumos pentru lume și planeta noastră, atunci mai există speranță..
      Cum zici, pe blogosferă există oameni frumoși și iubitori de natură. Mergem pe mâna lor.. Apreciez mult gândurile tale frumoase !!!

      Ștergere
  2. Foarte frumos ai expus motivele pentru care scrii şi faci o treabă tare bună susţinând aceste cauze!
    Weekend frumos, Ştef!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îți mulțumesc frumos pentru aceste cuvinte !!!
      De fapt: susținerea unora ca tine, nu fac altceva decât să-mi de-a un avânt și mai mare pentru a continua acest frumos vis. Și am văzut că se poate, însă pentru asta trebuie multă implicare, perseverență și de multe ori și scuturat bine pe cei cu manierele la pământ și să le aducem aminte că nu sunt singuri pe lumea asta..
      Weekend Frumos și ție, Potecuțo !!!

      Ștergere
  3. "Poveștile se poartă în suflet, nu pe piele!" De luat aminte, într-adevăr, la tot ce ai scris. De noi depinde cum arată lumea în care trăim!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ști ? Cu toții avem trăiri, sentimente, gusturi, povești, experiențe, nu ? Și nu cred că ne-ar ajunge toată pielea să le "notăm" sub formă de tatuaje. Ar însemna să ciopârțim toți copacii din padure. Toate dalele și pavajele din oraș nu ne-ar ajunge. Toți pereții și toate clădirile din lumea asta ar fi pline de insemne, simboluri si5 povesti, apoi peste timp cu siguranță că gusturile se schimbă și trăirile și poveștile sunt altele, insemnând că trebuie să rașchetăm TOT ce am scris anterior și să incepem o altă eră de trăiri, și povești pe piele și peste tot, nu ?
      Cred că dacă sm lăsa urme frumoase pe unde trecem și am gravura pe tablița vieții povești frumoase de viață, și lumea ar fi mai fericită si mai verde, pentru că, da, noi suntem protagoniștii a tot ce este bine și rău în această lume..
      Apreciez mult cuvintele frumoase și îți mulțumesc mult de tot !!!

      Ștergere
  4. Felicitari pentru articol, Stef! Se simte pasiunea in aceste randuri.

    Pe langa unele scoli nu mai sunt nici macar terenuri napadite de buruieni - sunt terenuri "de sport" asfaltate (nu-i neaparat rau) sau, mai rau: nu mai sunt deloc ale scolii terenurile cu verdeata sau fara.

    Degeaba avem noi grija sa colectam selectiv gunoaiele daca cei care le aduna le amesteca (si chiar daca nu), le depoziteaza pe "platforme" improprii sau, pur si simplu, le arunca... in prapastie. Daca toti fumatorii s-ar lasa de fumat tot nu ar fi mai curat aerul cat timp unii isi testeaza armele nucleare, exploateaza gazele de sist, desalinizeaza oceanele s.a.m.d.

    "Sculptura" in scoarta copacilor e o prostie... O si mai mare prostie consider a fi legarea unui gard din sarma ghimpata de copaci - tepii aceia ranesc in profunzime mai ales un copac tanar (cica e interzis, dar am vazut atatea cazuri, noi!)

    Eh! Traim cu speranta ca va fi mai curat, mai frumos, si facem ceea ce putem face, chiar daca e o picatura in ocean. :)
    Weekend frumos iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îți mulțumesc mult apreciere și gânduri bune !
      Da, așa este, terenurile acelea la unele școli au rămas napadite de buruieni dar cei mai mulți le-au betonat sau pus pavaje, că doar la pavaje nu mai trebuie să faci nimic decât maturate din când în când..
      Deși eu aș fi preferat să rămână verde, dar nu o junglă neîngijită, ci lucrată frumos de către elevi așa cum era odată..

      Știu ce spui cu amestecarea în camion al tuturor deșeurilor, însă eu tot susțin această măsură de selectat deșeurile acasă, și chiar o practic deja de câțiva ani, și îți spun și de ce.. Dacă cât de cât îți pasă de mediu și de ceea ce lași în urma ta, atunci ar trebui să îți pese și cum și unde arunci gunoaiele..
      Atunci nu mai facem selecția nimeni acasă și aruncăm totul la un loc cum dă Dumnezeu, și punem cojile de la banană în același loc cu bateriile, cu becurile, cu fasolea expirată, cu cojile de pepene, cu celofanele, pungile și hârtia toate la un loc. Numai că ar trebui să pui și stingător pe-aproape.. Trebuie să ne gandim și la cei care exploatează deșeurile că dacă aruncăm ca nebunii tuburile alea de iluminat care conțin mercur, îi vom pune în pericol pe cei care le colectează /selectează pentru că ele inevitabil se vor sparge și se pot și tăia..
      Eu fac selecție și duc eu personal și am dus-o la reciclat, chit că prețul de pe deșeurile reciclate nu-mi acoperă nici măcar transportul, dar o fac. Este picătura aia din ocean dar se poate să fie mai mare, doar comoditatea, lipsa de disciplină și obrăznicia, fac să avem ce avem pe această planetă, multă mizerie..
      Deci: hârtia, plasticele, bateriile, becurile, componentele electrice, DEEE-urile, uleiurile, metalele. Acestea toate cel puțin de la mine nu vor pleca la un loc cu celelalte deșeuri.. Dacă eu și alții putem, atunci de ce n-ar putea face toată lumea. Dacă japonezii știu să facă și sunt capabili să recicleze până la 600 de elemente de ambalaje, atunci noi de ce nu putem numără până la 3 sau 4... Mai mult, decând au lus tomberoane din alea mari pentru plastice și carton, s-au redus deșeurile aruncate pe râu, chiar dacă ei amestecă totul, măcar să le ducă să nu mai văd mizerii pe drumuri, păduri și râuri/lacuri, nu ?
      Noi facem, măcar avem conștiința curată că nu suntem la fel ca ceilalți si că putem lăsa natura curată.
      Duminică frumoasă și ție, Diana !!!

      Ștergere
    2. Sa le duc la marginea orasului, unde sunt centre de reciclare (vorba sa fie) e complicat, si nu doar pentru ca nu-mi acopera transportul ceea ce as "lua" pe deseuri. Nu am unde sa depozitez si hartie separat, si becuri si etc. pentru a merita un drum pana acolo. Becurile, de exemplu, le las in cate o punga, langa ghena - sa faca femeia de serviciu ce stie cu ele; la fel cu hartia si plasticul (am vazut ca le le arunca la gramada si masina tot asa le ia) = efort in zadar. Bateriile le "colectionez" intr-o cutie (colectioneaza si altii, la rugamintea mea, apoi le iau de la ei). Pana anul trecut, inclusiv, le-am dus la o Banca!!! In cartier era singurul loc in care exista o "cutie" in care cetatenii puteau lasa bateriile consumate.
      Nu inteleg de ce nu sunt obligati cei care vand becuri, baterii etc. sa aiba un loc anume pentru ca oamenii sa lase acolo becuri, baterii consumate. Pentru maruntisuri nu ar fi nevoie de cine ce spatiu sau cheltuieli in plus (conditia ar fi sa nu plateasca ei pt transport, mai ales avand in vedere ca multe firme platesc si "taxa de mediu").
      Inainte vreme erau centre de reciclare prin mai tot orasul si nici nu se retineau "la sursa", impozit pe venit (!!!) si contributia pentru sanatate (!!!) Drept e: nu stiu cu certitudine daca se mai opreste contributia...

      Duminica frumoasa!

      Ștergere
    3. Nu știu de ce mi-a apărut notificarea așa târziu, în fine, am mai pățit..
      Din fericire la mine sunt multe firme care reciclează pe elemente. De ex. sunt cei care reciclează doar hârtie, carton și dozele de aluminiu.. Alta care colectează doar metale și acolo au spus că îmi colectează și bateriile dar mi le plătește la preț de fier. Adică la kg. dar la preț de fier.. Apoi este locație specială care colectează doar DEEE - urile.. Și vreau să-ți spun că nu sunt la 10 km. de oraș, ba chiar în zone chiar bune..
      Becurile și bateriile, eu le duc la altex și profi unde le colectează ei.. Doar cu componentele farmaceutice aici trebuie uneori să fac scandal cu unele - nu toate- să le primească..
      Se pot face lucruri frumoase și la noi dar problema este la oameni, nu la sistem.. Românului îi place să câștige doar, iar dacă nu este motivat pentru ceva anume, atunci nu face, csai face de mântuială. Dacă ești convins că uleiul nu se aruncă la chiuvetă pentru că poluezi milioane de metri cubi de apă, atunci faci tot posibilul și îl duci undeva sau îl aduni în ceva până găsești să-l reciclezi.. Îți dau dreptate pentru că totuși dacă ar fi un sistem mai bine pus la punct, poate așa ar fi motivați și alții să recicleze.. Seară Frumoasă, Diana !!!

      Ștergere
  5. Nu stiam ca japonezii recicleaza 600 de elemente. Deci se poate!
    Felicitari pentru articol!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ei au manual cu sistemul de reciclare unde învață cum să facă selecția pe categorii. Un japonez dacă mănâncă ceva, deșeurile le pune în rucsac și le duc acasă pentru că el știe și este învățat că ambalajul este personal și nu trebuie aruncat nici la tomberon.
      Îți mulțumesc mult pentru apreciere !

      Ștergere
  6. Fain articolul si genereaza asa, un elan bun si constructiv. E bine ca fiecare lucru
    pe care-l facem sa fie facut cu cap, ca sa spun asa. Si daca ne gandim ca totul si toti suntem
    interconectati intr-un fel pe care este posibil sa nu-l realizam la inceput, dar este un fapt,
    poate actiunile vor fi mai 'verzi', mai empatice, mai pline de dragoste pentru oameni si planeta.
    Multumesc mult, Stef! Toate cele bune. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur mult că ți-a plăcut !
      Așa este, dacă am calcula toți ce lasăm în urma noastră și ne-ar interesa măcar imagine dezolantă pe care o lasă mizeriile noastre, și ar fi o idee să acționăm fiecare în dreptul nostru..
      Exact, bine zici, beneficiem de multă tehnică și cu toate astea nu există programe puse la punct pentru reducerea impactului distrugerilor din mediul înconjurător..
      Îți mulțumesc mult, Suzana !!!

      Ștergere
  7. Frumos text și mesaj! Ține-o tot așa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult de apreciere și susținere !
      Atunci vom contiuna lupta, dorința și pasiunea pentru scris și verde.. 🤗

      Ștergere
  8. Felicitări pentru articol, pentru atitudinea ta si pentru tot ceea ce faci legat de acest subiect de importanta vitală pt toata lumea. Avem nevoie de oameni ca tine care să ne facă mai conștienți de aceste probleme iar scrisul este cea mai bună modalitate de a-ți face vocea auzita

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îți mulțumesc frumos pentru cuvintele și gândurile frumoase🙏
      Este nevoie mare de activiști în aceste vremuri.
      Deși sunt doar 3 la sută dintre cei care strigă și vor mai bine și frumos în lume, iar dintre aceștia, mulți sunt vânați, intimidați și aduși la tăcere prin diferite căi, ca astfel vocea lor să nu mai deranjeze terminatorii care fac mult rău planetei, însă cu asemenea mesaje drăguțe și susținere, chiar că lupta trebuie continuată.. 💪
      Îți doresc o săptămână superbă, Raluca, și mulțumesc mult de mesajul drăguț 🤗

      Ștergere
  9. Vorbești foarte profund și cu atitudine despre sustenabilitate și te felicit pentru asta, mi-ar plăcea să învățăm toți să fim mai responsabili. Mult succes la scris și la campanii de conștientizare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce să fac Mari dragă - uneori mă cert cu mine insumi că vorbesc și mă lupt degeaba cu "morile" de vânt, dar trebuie s-o facem, trebuie să strigăm și să milităm deși suntem puțin cei care ne preocupă o lume mai verde și mai curată..

      Îți mulțumesc din suflet pentru cuvintele și gândurile frumoase care mă mai energizează și mă ridică să mai trag o alarmă împreună cu cei Verzi ca tine..
      O zi superbă îți doresc !!!

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare