Cascade și verde din Bistrița. Miercurea Fără Cuvinte Ep. 82
Cascada Cheilor, parte a Parcului Național Munții Rodnei, se află la 5 kilometri de orașul Sângeorz-Băi, pe Valea Cormaia, BN. Se poate ajunge până la cascadă chiar și cu o mașina cu garda joasă. Eu am fost mai aventurier și am continuat traseul mult mai sus, pe același drum, (tot cu mașina) până la Cascada Cucului, care m-a impresionat căderea apei și vuietul acesteia. De reținut: pentru cei care nu doriți să vă aventurați ca mine până sus pe versant, jos la poalele cascadei, există o copertină cu băncuțe, unde vă puteți trage sufletul și să admirați ultimele două, sau chiar trei salbe ale impresionantei cascade. Totuși, eu vă sfătuiesc mai ales pe cei tineri, faceți un efort și urcați până sus și bucurați-vă de complexitatea acestei cascade. Scările sunt bine fixate în pereții versantului, iar traseul este unul marcat; pe alocuri sunt balustrade și lanțuri pentru sprijin. Undeva în partea stângă, jos, există Poarta Sărutului: este o punte din lemn, iar îndrăgostiților le-ar putea v